Amintiri din copilărie - fragment- de Ion Creangă (Tema) Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vreo câţiva băieţi din sat să ne ducem cu plugul, - căci eram şi eu mărişor acum, din păcate, şi în ajunul Sfântului Vasile toată ziua am stat pe capul tatei să-mi facă şi mie un buhai, ori de nu, batår un harapnic. - Doamne, ce harapnic t-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la casa mea! Vrei să te buşească cei händrălăi prin omat? Acuş te descalt! Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu beșica cea de porc, nu cumva să-mi ieie tata ciubotele și să rămân de ruşine înaintea tovarășilor. Și nu ştiu cum s-a întâmplat, că niciunul dintre tovarăşi n-avea clopot. Talan- ca mea era acasă, dar mă puteam duce s-o ieu? În sfârşit, facem noi ce facem şi sclipuim de cole o coa- să ruptă, de ici o cârceie de tânjală, mai un vătrar cu belciug, mai be- șica cea de porc a mea, și pe după toacă, şi pornim pe la case. Ş-o luăm noi de la popa Oș- le lobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul... ist ni Când colo, popa tăia lemne la trunchi afară și cum a văzut că ne așezăm la fereastră și ne pregătim de urat, a început a ne trage câteva naşteri îndesate și a zice: -De-abia s-au culcat găinile, și voi ați și început? la staţi oleacă, blăstăma- ților, că vă dau eu! vata Noi, atunci, am șterpelit-o la fugă. lar el zvârr! cu o scurtătură în urma noastră, căci era un om hursuz şi pâclişit popa Oșlobanu. Și din spaima ceea, am fugit noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem când îi zice popii: povestirea lui ​