Textul 1 În dimineaţa de sâmbătă, înainte să răsară soarele, făceam deja plăcinte. Bucătăria era un paradis ameţitor de vanilie, cuişoare şi melasă neagră. Bunica a cernut făina petrecăreţilor şi a rământat-o cu sare şi untură ca să pot eu întinde pe urmă aluatul. M-a urmărit cu mare grijă cum procedam. Niciodată nu presăram sucitorul cu destulă făină pentru gustul ei. Şi trebuia să ţin minte să întind foaia din mijloc spre margine, nu înainte şi înapoi. Şi să aibă exact trei milimetri grosime, altminteri o luam de la capăt. Nu ştiu câte plăcinte am copt. Şi nu ştiu de sub găinile cui apăruseră toate ouăle alea. Până a căderea serii aveam deja căruciorul roşu plin cu cele mai bune plăcinte cu nucă şi cu dovleac care existaseră vreodată. Bunica n-avea niciun chef să vină la şcoală, la petrecerea de Halloween, mi-a spus-o clar. Eu rdeam de nerăbdare, pentru că mă aşteptam să avem cele mai grozave gustări. Te costumezi? m-a întrebat bunica. Costumele sunt pentru copilaşi. A stat pe gânduri. Pe urmă a hotărât să mă conducă până la şcoală, din motive de siguranţă. Purta şorţul cel bun, cu şnur în zigzag pe margine. Am remarcat că avea şi pană de fazan la pălărie, ceea ce pentru ea însemna găteală. Trebuia să-mi fi dat seama că bunica nici nu se gândise să lipsească de la distracţie. (...) Bunica a umplut uşa, iar oamenii au ridicat privirea alarmaţi şi surprinşi. Avea renumele că se inea departe de lume şi îşi vedea de ale ei, dar de fapt, dacă mă întrebaţi pe mine, era peste tot în celaşi timp. Mulţimea s-a despărţit ca Marea Roşie în faţa lui Moise şi noi am trecut cu plăcintele. Pe masa cu gustări nu prea aveai ce alege. Câteva castroane cu floricele de porumb lipite ntre ele, două sau trei platouri cu fursecuri simple, o tavă cu ciocolată de casă. Comitetul şcolii Probă scrisă la limba şi literatura română - 2 Simulare ISJ INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BRĂILA BRAILA dusese un bol de cidru slab. Bunica a făcut ochii roată peste ofertă. Bine ca n-a făcut Effie Wilcox chec, îmi trebuia un fierăstrău să-l tai, a remarcat ea. S-a dezbrăcat de haina bunicului şi şi-a suflecat mânecile. Evident că avea de gând să mpartă chiar ea plăcintele pe care le făcuse. Era momentul ei de glorie. Îl pregătiserăm de mult. A apărut domnişoara Butler. Purta o rochie de satin negru şi o fundă asortată în păr, care mie personal mi s-a părut cam bătătoare la ochi pentru o profesoară. Doamnă Dowdel, ce frumos din partea dumneavoastră! a zis ea, întrucât bunica nu era chiar membră a comitetului de părinţi. Plăcintele arată delicios. trebuie un teanc de farfurii de carton, a răspuns bunica. Lumea începea să se adune la coadă. Domnişoara Butler a făcut rost de farfurii, de furculiţe şi de două cuţite. Bunica şi cu mine am început să tăiem plăcintele. Ea putea scoate dintr-o singură plăcintă mai multe felii decât orice om pe care îl cunoşteam. (...) Plăcinta a ajuns pentru toţi, ca pâinea şi peştii lui lisus. După ce am reuşit să ne aşezăm şi oi, o femeie s-a întors să vadă dacă mai putea primi o porţie. Era înaltă şi ciolănoasă, cu voce roasă. MINISTERUL EDUCAȚIEI Doamnă Dowdel, declar solemn că este cea mai bună plăcintă cu dovleac pe care am nâncat-o vreodată. Bunica ştia să primească un compliment fără să comenteze. Cine era doamna? am întrebat-o eu. Reba Pensinger, a zis ea pieziş. Înainte să se termine seara, noi, cei tineri, cu excepţia lui Augie, am participat la concursul de pescuit mere din lighean cu gura. Am prins două şi le-am luat acasă, iar bunica le-a copt cu zahăr brun.
REZUMAT SCURT LA TEXTUL ĂSTA VĂ ROG​