Răspuns :
Elementul comun al celor trei poezii este, bineînțeles, LACUL, văzut în manieră poetică și personală a fiecărui poet în parte.
Aș spune că romanticul Eminescu vede lacul din perspectiva îndrăgostitului etern, care încă își așteaptă iubita să vină, pentru plimbarea sub clar de lună, cu o iubire melancolică: ”Dar nu vine... Singuratic/ În zadar suspin și sufăr /Lângă lacul cel albastru / Încărcat cu flori de nufăr”
Dacă Eminescu este un romantic incurabil, Topârceanu este un sentimental, prezentând lacul ca pe un ”prieten” mut, martor al unei iubiri în așteptare ” Să plutesc pe apa-ţi clară, / Cu iubita lângă mine”, dar trezit la realitate, lacul ” Dar aşa, cum eşti acuma, / Lacule, îmi placi mai mult!” este văzut ca un colț din natura în ale cărui unde se află povestea de dragoste.
Cu totul altfel, tratează Arghezi, după părerea mea, același lac! L-aș vedea mai degrabă ca pe un ”joc de cuvinte”, la care poetul era maestru de altfel, în care întrebarea retorică ”Ce mai caută și luna / Tot în lacuri totdeauna?!” are de fapt conotația dată de romantism, luna fiind elementul romantic al poeziilor eminesciene. De asemenea lacul este văzut aici, ca o imensă oglindă, în care Noaptea „își spală farfuria” ( luna).
Mesajele transmise de cei trei autori sunt diferite, fiecare expunându-și sentimente, emoții și stări sufletești. Mie, îmi plac toate cele trei poezii fiind distincte ca stil, dar transmițându-mi aceleași emoții de ”observator tăcut” al unui sentiment de iubire sau divertisment.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.