Am nevoie sa scoateți din textul de mai jos,toate substantivele analizândule ,cu funcția sintactică și cazul.

Va rog,dau toate punctele mele.Dau coroana!!!!Please.

Spectacolul O noapte furtunoasă, pus în scenă la Teatrul Național,, Marin Sorescu" din Craiova, în regia lui Mircea Cornişteanu, este o imagine vie a lumii lui I.L. Caragiale. În contextul Anului Caragiale - în 2012 se împlinesc 100 de ani de la moartea multe dintre teatrele din România au dramaturgului şi 160 de ani de la naştere produs sau au în pregătire spectacole după piesele lui. În această serie de montări dedicate lui Caragiale se numără şi spectacolul O noapte furtunoasă, de la Sala Mare a Teatrului Național ,, Marin Sorescu" din Craiova, în regia lui Mircea Cornişteanu, care se află la cea de-a cincea versiune scenică după acest text. ,,Intentionez să fac ceva complet diferit, ca distribuţie şi ca viziune. (...) În cel la care lucrez acum, povestea are loc în zilele noastre, pline de Jupâni Dumitrache, Vete, Chiriaci, Spiridoni, ca să nu mai zic de Ipingeşti", povestea regizorul înainte de premieră. Iar gândul şi-l materializează într-o poveste desprinsă din lumea lui Caragiale şi aşezată în lumea noastră, de mici îmbogățiți, în care mahalaua plină de poezie a sfârşitului de secol XIX se transformă în mahala de început de secol XXI, manelizată şi plină de kitsch. Decorul Liei Dogaru reproduce interiorul unei curți de viluță, împrejmuită cu 1 ironie directă la un gard de fier negru, uriaş, dincolo de care nu se vede nimic adresa prostului gust al noilor ,,apropitari". (...) Spectacolul se deschide cu un moment bine gândit, în care jupân Dumitrache, în camera lui, ascultă o emisiune de tip ,, cancan", la radio. Iar tensiunea şi misterul pe care le creează regia - ce mizează de-a lungul întregii montări exact pe efectul stârnit de plăcerea de a arunca un ochi, prin geam, în intimitatea unei locuinte - se pierd şi se câştigă, de la o scenă la alta, în funcţie, mai ales, de interpretarea actorilor. (...) Bine gândită este scena împăcării între Veta şi Chiriac (Cătălin Băicuş), în care ea stă sus, la fereastră, iar el e afară, în fața ușii. (...) La fel de inteligent este gândită şi scena în care intră în poveste Rică Venturiano, într-o pelerină de ploaie galbenă, George Albert Costea reuşind o construcţie interesantă a unuia dintre cele mai complicate personaje ale lui Caragiale. Momentul în care, cocotat pe schele, se înregistrează pe reportofon, povestindu-şi toată pătania, este unul dintre cele mai bine susţinute din întregul spectacol. Iar deznodământul, în care tânărul Rică, atât de discrepant construit în opoziţie cu Zita, fuge mâncând pământul, cu Zita pe urmele lui, când i se hotărăşte nunta, este probabil cea mai puternică idee regizorală a acestei montări, care, altminteri, nu oferă mari surprize. Spectacolul de la Craiova este un gest necesar, cu atât mai mult în cadrul Anului Caragiale, în primul rând pentru că, pe de o parte, dezvăluie modul în care Caragiale reflectă lumea actuală şi, pe de altă parte, despre felul în care lumea actuală îl ,,citeşte" pe Caragiale.