je ai 3. C e P = Jocuri de Ana Blandiana Am putea să ne jucăm de-a căpşunile şi jocul ar ţine cu lunile, Pentru că ar trebui mai întâi să răsărim, să facem frunze Sub care să putem sta ascunse Până când Creştem şi ne roşim de plăcere Descoperind ce de mistere. Mişună prin aer şi prin pământ. Sau ne-am juca de-a morcovii şi pătrunjeli, Ne-am aşeza pe marginea aleil, Unii am fi albi, alţii portocalii, Unii am fi dulci, alţii şi mai şi, Am sta cuminţi, Ca nişte sfinți, Şi nu am bănui defel Că miroase in jur a pătrunjel, Am mustăci numai de râs în frunze când Ne-am gâdila cu rădăcinile pe sub pământ. Sau ne-am juca de-a pepenii şi de-a lubeniţele, Ne-am întinde cât am putea vrejurile şi codiţele Şi la capătul lor am creşte nişte globuri împărăteşti, Atât de mari că nici nu poţi să le urneşti. T...J De-a câte şi câte nu ne-am putea juca In grădina mea, Dar noi, de-o întreagă copilărie, ca fleţii, Ne jucăm de-a fetiţele şi de-a băieţii. Cu creionul în mână 1. Reciteşte cu atenţie poezia, apoi răspunde la întrebări. a) De-a ce se pot juca, in grădină, copiii? b) Din ce motive jocul de-a căpşunile ar dura luni întregi? c) De ce copiii se joacă de-a fetiţele şi băieţii? 2. Scriitoarea compară copiii cu minunile dintr-o grădină. De ce crezi că face acest lucru? AL Ant 1. Transcrie sen potr 2. Verbul mustate vinte de 3. De-a ce transfe aspect 4. Ce mis o lista Ce id- ziile mai L 5. Sele a rea un j 6. Por Des Ce Ce C stap act aţi
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.