Răspuns:
În debutul perioadei interbelice, societatea românească oscila între tradiție și modernitate, reflectând o ambiguitate culturală profundă. Rămășițele structurilor patriarhale și agrare rezistau, subliniind reluctanța la schimbare, în timp ce voci intelectuale și urbanizarea rapidă aduceau o conștientizare crescută a necesității de adaptare la idei și valori europene contemporane. Această coexistență tensionată se reflecta în manifestările sociale și culturale, de la vestigii aristocratice la efervescența mișcărilor avant-gardiste. Societatea românească de atunci era un amalgam de tradiții ancestrale și aspirații modernizatoare, conturând un tablou complex al schimbărilor într-o perioadă definitorie pentru evoluția țării.