👤

este lovit ățului. mină sub are dete atr peste, până etc.) simple, când sunt alcătuite dintr-un singur termen (cu, de, după, fără, în, între, la, lângă, pe, pentru, compuse, când sunt alcătuite din doi sau mai mulți termeni (de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub, pe după, pe la, pe sub, de pe la, de pe lângă, de pe sub etc.) Exista prepoziții compuse care sunt formate din doi termeni scrişi astăzi într-un singur cuvânt, de exem- plu: despre (de + spre), dinspre (din + spre), înspre (in + spre). Aplicații 1 Asociază fiecare dintre substantivele din seria a cu două atribute din seria b. Construieşte propozitii cu îm- binările obținute. a fereastra fetiţa plăcinta şcoala blugi brunetă din cartier din cuptor de la dormitor gustoasă îngheţată mare 2 Indică atributele din textul de mai jos. b cu Strada Mariei doarme sub troiene de zăpadă. Vântul rece şuieră prin crengile copacilor de pe margine. Maşinile din parcare abia se mai văd. Pisica vecinilor păşeşte grațios pe covorul alb de nea. 3 Reconstituie două proverbe, punând în ordine cuvintele scrise pe mănuşi. Scrie-le în caiet. Identifică apoi atributele şi subliniază-le. are de substantivele determinate. vorbire pe care o precedă, intrând în componenta atribu mică minciuna mare carul buturuga răstoarnă 4 Precizează felul prepozițiilor de mai jos. către de despre de pe de sub din în înspre pentru lângă scurte picioare 5 Menţionează felul afirmaţiilor de mai jos. în propoziția Urmele lăbuțelor se văd prin zăpada rece şi imaculată de pe alee., există patru atribute. a b În propoziția Maidaneza șireată s-a urcat repede într-un copac rămuros din grădina de lângă bloc., există două atribute exprimate prin substantive şi două atribute exprimate prin adjective. c În propoziția Piticul de ghips din grădina casei mari a fost acoperit de zăpadă., există un atribut exprimat prin substantiv și un atribut exprimat prin adjectiv. d În propoziția Sentimentele caselor din oraşul Anei sunt numeroase., există trei atribute exprimate prin substantive.​