👤

ANALIZEAZA TOATE ATRIBUTELE DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC SI MORFOLOGIC DIN TEXTUL DE MAI JOS.



,,Satul parcă e mort. Zăpuşeala ce pluteşte în văzduh ţese o tăcere-năbuşitoare. Doar în răstimpuri fâşâie alene frunzele adormite prin copaci. Un fuior de fum albăstriu se căzneşte să se înalţe dintre crengile pomilor, se bălăbăneşte puțin ca o matahala ameţită şi se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceață cenuşie.

Casa învăţătorului este cea dintâi, tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu uşa spre uliţă şi cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare și dojenitoare. Pe prichiciul pridvorului, în dreptul uşii, unde se spală dimineața învăţătorul, iar după-amiaza, când a isprăvit treburile casei, dna Herdelea, străjuieşte o ulcică verzuie de lut. În ogradă, între doi meri tineri, e întinsă veşnic sfoara co pe care acuma atârnă nişte cămăşi femeieşti de stambă.

Drumul trece peste pârâul Doamnei lăsând în stânga casa lui Alexandru Pop-Glanetaşu. Uşa e închisă cu zăvorul; coperişul de paie parcă e un cap de balaur pereţii spoiți de curând de abia se văd prin spărturile gardului. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului Florea Tancu, pe urmă altele..."​