Răspuns:
În grădina zorilor, soarele își întinde razele calde și blânde ca niște brațe prietenoase care îmbrățișează pământul obosit de întunericul nopții. Lumina zorilor dansează peste creștetul copacilor, trezindu-le frunzele la viață. Vântul, ca un vioaraș iscusit, își trece degetele prin pletele pădurii, aducând un cântec molcom în urechile naturii.
În acest decor viu, râul își țese poveștile sub soarele strălucitor. Apa cristalină devine naratorul tăcut al timpului, fluierând melodiile unei veșnicii în care fiecare picătură devine un personaj ce povestește despre călătorii îndelungate și îmbrățișări cu pământul.
Norii, ca niște pictori cerșind inspirație, își împrăștie culorile pe cerul vast. Ei sculptează imagini efemere, iar vântul le poartă pe cer precum fluturi jucăuși, într-un dans cosmic.
Prin pajiștea mătăsoasă, florile își deschid petalele cu gingășie, ca niște prințese așteptând să fie adorate de privirile soarelui. Ele par a vorbi cu razele de lumină, într-un limbaj secret, rostind cuvinte tandre la urechea vremii.
În această simfonie a naturii, fiecare element devine personaj, iar grădina zorilor devine un teatru al vieții în care personificarea dă viață și profunzime întregului peisaj.
cpl bro
