10
Decebal (basorelief pe Columna
lui Traian)
(basorelief pe
na lui Traian)
0
ROMANIZAREA. LATINITATEA LIMBII ROMÂNE
Majoritatea specialiştilor consideră că procesul romanizării a
fost relativ îndelungat, începând cu secolul I î.H. și până prin
secolul al VII-lea d.H., vorbindu-se de mai multe perioade (care
presupun începuturile, expansiunea, generalizarea, definitivarea
romanizării). În genere, cercetări mai noi tind să disocieze
fenomenul în romanizare lingvistică (regresul şi eliminarea treptată
a limbii autohtonilor, pe măsura generalizării latinei vulgare) şi în
romanizare nonlingvistică (credinţe şi obiceiuri, tipuri de organi-
zare administrativă şi a aşezărilor umane etc.).
Conform Mariei Cvasnîi Cătănescu, în Limba română. Origini
şi dezvoltare, limba română, între celelalte limbi romanice în raport
cu limba latină, are:
a. trăsături conservatoare, în lexic (păstrarea unor cuvinte care
nu se regăsesc în celelate limbi: ajutor, ceață, putred) şi în mor-
fologie (forme distincte de genitiv-dativ singular la substantivele
feminine terminate în -ă sau -e: casă/ unei case, vulpe/ unei vulpi,
desinența -e la substantivele masculine la vocativ singular);
b. trăsături inovatoare, mai ales în fonetică şi în morfosintaxă.
Din prima categorie constatăm transformarea unor vocale latineşti
urmate de consoanele -n, -n + altă consoană, -m + altă consoană:
lana - lână, bonus - bun, ventum vânt, bene - bine; modificarea
unor consoane urmate de vocala -i: tibi - ție, dico - dzic - zic sau a
unor grupuri de consoane: octo - opt, includo
ghem. Din cea de a doua menționăm articolul posesiv al, a, ai, ale
închid, glemus -
şi demonstrativ cel, cea, cei, cele; acuzativul obiect-direct construit
cu prepoziția pe, genitiv-dativul numelor proprii masculine cu
articol hotărât enclitic: lui Mihai.
Din limba latină, limba română preia, reorganizând şi
simplificând, declinările substantivelor (trei, în română, față de
cinci, în latină), sistemul cazurilor, patru tipuri de conjugare,
modurile și timpurile verbale, precum şi pronumele, mare parte a
numeralelor, numeroase adverbe, dar mai ales prepozițiile și
conjuncțiile.
La nivelul lexicului, româna preia o majoritate covârşitoare de
cuvinte, semnificativă fiind frecvența lor în uzul curent
tive denumind părțile corpului (barbă, brat, cap, creier, dinte, față,
gură, inimă, mână), membrii familiei (cumnat, frate, ginere, mamă,
substan-
nepot, soră, tată, unchi), elemente ale naturii (apă, câmp, lac,
munte, pădure), elemente ale vegetației (arbore, ceapă, codru,
floare, grâu, iarbă, măr), animale (albină, arici, armăsar, bou, cal,