sopron Si zi de zi - fie că îngropa via, fie că în- noia gardul - se gîndea numai la sanie. Din vreme în vreme îşi mijea ochii şi parcă vedea in fața lui ceva uşurel, sprinten și frumos - o invăluire voinicească ce-l tulburase pe la opt ani, cînd ridicase pentru întîia oară toporul in mînă. Şi toată viața, cum găsea un topor bun, cum prindea miroznă de surcele proas- îi răsărea în minte acest ceva uşurel, pete, sprinten şi frumos. Și tocmai amu, la bătrînețe, a înțeles că era vorba de-o sanie. O sanie, dar nu din cele care seamănă iarna paie pe drumuri, iar vara nici cîinele nu-şi poate găsi umbră sub dînsa. Avea să fie o sanie cum n-a mai fost alta pe lume - o sanie, că i se oprea moșului suflarea cînd se gîndea la dînsa​