Răspuns :
"Ajunseră la prima moară, aşezată pe un grind pleșuv. Iazul↩️din faţa ei era gol. Mânară înainte. Ziceau că apa a fost tăiată mai sus. O parte↩️din ei – vreo şapte la număr – coborâră și-o luară pe lângă cai. Cei din faţă simţiră că i-↪️au pierdut și grăbiră în trap până la un colț al malului, de unde începea o pădure de plopi pe o limbă de pământ îngustă. Acolo, Şuşteru suci în loc calul↩️lui mărunt, flocos și făcu numărătoarea. Mai era↩️cu el jumătate din ceată, şi până la satul următor, după judecata↩️lui, mai aveau de mers un ceas, dacă nu şi mai bine."
- din fața ei - pronume personal, însoțit de locuțiunea prepozițională cu genitivul din fața, funcție sintactică de atribut pronominal, determină substantivul iazul (care iaz?);
- din ei - pronume personal, însoțit de prepoziția cu acuzativul din, funcție sintactică de atribut pronominal;
- o (luară) - pronume personal cu valoare neutră, intră în alcătuirea predicatului, fără funcție sintactică;
- i-: pronume personal, funcție sintactică de complement direct, determină verbul au pierdut (pe cine au pierdut? pe ei i-);
- lui - pronume personal, funcție sintactică de atribut pronominal genitival (al cui cal?);
- cu el - pronume personal, însoțit de prepoziția cu acuzativul cu, funcție sintactică de complement prepozițional (cu cine era?);
- lui - pronume personal, funcție sintactică de atribut pronominal genitival;
__________
Bonus brainly.ro: FELUL PREPOZITIILOR
https://brainly.ro/tema/772213
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.