👤

Caracterizare personajului Ela din prima noapte de dragoste întâia noapte de război din textul dat

Vrea să-mi arunce cartea de pe mescioara în cap ,dar sar mai înainte ,o prind în brațe și o culc în pat .I-am fixat umeri în olanda alba a așternutului petrecându-i mâna stângă pe sub talie ,aruncându-i astfel pieptul cu sâni mici îi prinsesem amândouă cu mâinile,căci cu cotul îi apăsam brațul stâng, iar cu degetele îi inclestam brațul celălat aproape de umăr .Corpulbii era de sub sâni în jos liber și gol tot ,dar nu putea să scape din prinsoare , cu toată truda ei de zvârlugă .În felul acesta gura îi era în voia mea ,căci stam în genunchi și aveam și brațul drept cu totul liber.N-o sărutam îmi apropiam numa buzele de coltul gurii ei și Așteptăm.Se smucea,aruncă picioarele căutând să mă lovească ,dar totul era de prisos.Camașuța îi se adunase spre gât. O întrebam ironic
Tot mai vrei să dai oamenilor cu cărțile în cap? Și-i conturam ,abia atingându-le cu gura , buzele moi și cărnoase iar când înfiorat le simțeam întredeschise și respirația caldă de floare , mă depărtam de ele și mă apropiam ușor de urechiușe .îsi răsucea mijlocul ,se vânzolea opitanduse se călcâie ,făcând-o ca o punte arcuită din trupul ei de oferită tot unui zenit al voluptății ,vădind goală , floarea de mătase palidă din mijloc , în lumină crudă și palidă .
Mai ești afurisită?
Nu vrea să vorbească și,amărâtă,avea aerul să spune ca scapă ea din strâmtoare și are să-mi arate mie
Era vânjos și viu trupul în toată goliciunea lui de femeie de douăzeci de ani , tare dar fără nici un os aparent ,ca a felinelor.Piele fină și luciri de sidef , toate începeau ,fără să se vadă cu,așa ca ale lebedei ,din ocoluri,Sânii robuști , din cauza mâini mele pe trecute pe sub talie ,prelungește grațios , ca niște fructe .Mulțumesc


Răspuns :

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.


Wix Learning: Alte intrebari