Micul prinț întâlnește un bătrân în lumina dimineții și îl întreabă cu zâmbetul pe buze: "De ce privești așa în depărtare?" Bătrânul, cu ochii plini de amintiri, îi împărtășește înțelepciunea acumulată de-a lungul vieții.
La sfârșitul conversației, micul prinț își exprimă recunoștința și spune: "Vă mulțumesc pentru povești, dar acum îmi pare rău să vă las. Gândurile mele se îndreaptă către floarea mea unică, iar eu trebuie să o îngrijesc."
Bătrânul zâmbește înțelegător și îi urează: "Fie ca drumul tău să fie luminat mereu, micule prinț." Cu un salut discret, micul prinț se îndepărtează, gândindu-se la floarea sa dragă.