Citeste textul următor si scrie o compunere in care sã o caracterizazi pe Florita.
A fost odat ca niciodatã, chiar în mijlocul codrului, un han în care trãiau un
hangiu si o hangitã. Intr-o zi, hangiul a găsit intr-o poianã o fată frumoasã si, dupã ce s-a sfätuit cu sotia sa, au hotărât s-o creascã la fel ca pe copilul lor. Toti drumetii care poposeau la han o îndrageau pe fatã si se mirau de frumusetea ei neasemuitã. O alintau
«foarea cea frumoasã de la crâsma din codru". E drept că si hangita era frumoasã, insã
Florita o întrecea cu mult.
Când a sosit vestea că impãratul va trece cu tot alaiul sãu prin acele locuri, hangiul a scos din beci vinul cel mai bun, iar hangita s-a împodobit cu cele mai scumpe găteli. Dar frumusetea ei plea în fata Floritei care, chiar si imbrăcatã in haine de rând, a cucerit pe loc inimile alesilor oaspeti.
Din ziua aceca insã, invidia a inceput sã o roadã pe hangitã, care o punea pe fată la muncile cele mai grele, in vreme ce ea se închidea într-o odaie si întreba o oglindã
fermecata: — Oare cine-i mai frumoasã, eu sau Florita?
lar oglinda îi răspunde mereu la fel, că Florita e cea mai frumoasã. Hangita n-a mai putut sã rabde, asa că a chemat-o la ea pe Baba-Cloanta, o cotoroant care trãia undeva în adâncul codrului. S-au înteles amândouă ca fata sã fie dusã de cotoroantã in
padure, sa-i scoata ochii si s-o lase in voia sortii.
Când Baba-Cloanta a văzut-o pe Florita, parcã nu-i venea să-i facă rãu unei fete asa frumoase. Până la urmã, a dus-o în pădure, unde o căprioarã le-a tãiat calea. Dar, când s-a uitat la Florita, căprioara a rămas fintuitã în loc, deoarece farmecul fetei lua
mintile oamenilor si animalelor deopotrivã.
Atunci cotoroantei i s-a fãcut milã de fată, asa că /.../ a lăsat-o pe Florita sã plece.
Fata a mers ce a mers până când a ajuns intr-un luminis unde se înãlta o casă, in fata căreia un cocosat se chinuia sã jumuleascã o pasãre, dar se vedea de la o postã că nu prea se pricepe. Florita l-a întrebat ce cauta de unul singur in mijlocul padurii. Cocosatul
i-a povestit că avea grijã de casa unor banditi care în acel moment erau dusi la furat si s-a plâns că multe îndura din partea acestora, căci nu le plãcea mâncarea, care îi iesea ba prea sãrata, ba prea piperata.
— Pleacã degrab, fetito! a mai sfatuit-o cocosatul. Dacã hotii te vor gãsi aici, te vor ucide, căci sunt foarte rãi!
Insã Florita nu s-a speriat, ba chiar s-a apucat sã deretice prin casã si sã facã mâncare. La scurt timp, au apãrut si cei doisprezece banditi, lihniti de foame, iar cocosatul a ascuns-o pe Florita sub pat.
Banditii s-au mirat de curătenia din casã, apoi unul a gustat din friptura de porc, altul din cea de pui si li s-au părut atât de gustoase, încât au inceput sã se bată pe mâncare.
— Nu vã mai certati! le-a strigat Florita iesind din ascunzătoarea ei. Dacă de acum incolo v purtati frumos si nu mai mergeti la furat, vã voi gäti in fiecare zi!
Banditii au ramas cu gura cascata, apoi s-au aratat bucurosi sã o primeasca pe
Florita in casa lor, iar din acea zi nu s-au mai dus la furat.
Dupã o vreme, hangita, bănuind cã fata nu murise in padure, si-a intrebat din nou oglinda, dar răspunsul a fost acelasi, că Florita este cea mai frumoasã. Plină de mânie, a chemat-o iar pe Baba-Cloanta la ea si impreună au pus la cale alte blestematii.
***, Florita din codru (basm repovestit de Adina
Popescu)