Asociaza Calin (file din poveste) de Mihai Eminescu cu o alta poezie.

VII
Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa sură

Înfunda mișcarea-i creață între stuf la iezătură*;

Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate

Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate.

De când codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată,

Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată,

Tristă-i firea, iară vântul sperios vo* creangă farmă –

Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. […]


VIII

De treci codrii de aramă, de departe vezi albind

Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,

Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;

Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;

Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul* prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul* din răstoace*,

În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.

Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine

Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,

Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare

A popoarelor de muște sărbători murmuitoare.​