👤

APLICAŢII 1. Adăugaţi linii la figurile incomplete de mai jos (1-9) astfel încât să puteţi schiţa tablouri cât mai interesante. Încercați să imaginați desene cu totul neobişnuite la care alţii să nu se poată gândi. Dați, de asemenea, un titlu cât mai original fiecărui desen realizat şi scrieți-l pe linia numerotată din cadrul fiecărei figuri. Comparați rezultatele. NE O g 7. 8. 2. Se vor alege trei cuvinte cum ar fi: noapte, barcă, viitor. Elevii vor face cât mai multe propoziţii sau fraze cu înţeles şi în fiecare să fie incluse, în mod obligatoriu, cele trei cuvinte alături de altele alese de ei. dar du calită Ол la ap 3. Se vor acorda două minute pentru scrierea propozițiilor şi frazelor. Se vor număra propoziţiile şi frazele scrise de fiecare elev şi apoi se va analiza implicarea experienţei anterioare şi a motivației în rezolvarea sarcinilor date. Se vor releva atât aspectele generale cât şi cele particulare, personale. 3. Alegeți două cuvinte, unul să fie pentru dumneavoastră relativ neutru, iar altul să aibă o puternică încărcătură afectivă. Construiți două desene şi comparați-le constatând apoi rolul trăirilor afective evocate de acel cuvânt. $113/246/ VADE 6. 5. R 4. Comparați visul din timpul somnului cu reveria şi stabiliți asemănări şi deosebiri. leg să vă descrie un elev dintr-o altă clasă pe care el îl cunoaşte foarte bine, nu, şi apoi mergeți împreună cu el ca să-l recunoaşteţi. Vă măsurați astfel ei reproductive. nstruit deja un ideal de viață, arată în ce fel a contribuit visul de perspectivă Mis 9.​

APLICAŢII 1 Adăugaţi Linii La Figurile Incomplete De Mai Jos 19 Astfel Încât Să Puteţi Schiţa Tablouri Cât Mai Interesante Încercați Să Imaginați Desene Cu Totu class=