Răspuns:
În mijlocul livezii vălurite de verdele crud al pomilor, se găsea o broscuță mică și ageră, înconjurată de natură în plină efervescență. Frunzele, încă umede de roua dimineții, dansau sub adierea ușoară a vântului, asemenea unor clopoteșe jucause. Pomii își întindeau ramurile spre cer ca niște brațe generoase, încărcați cu rodul matur al verii.
Broscuța privea fascinată cum lumina razelor de soare se juca în frunzele gingașe, transformând liveza într-un regat magic. În această oază de liniște, copacii erau martori ai unei simfonii de culori și arome. Pământul răsunător de pași mici și moliciuni îi dezvăluia broscuței tainele ascunse ale vieții sub frunzele căzute.
Cu fiecare săritură, broscuța părea să îmbrățișeze natura într-o dansantă simfonie a existenței. Personificând frunzele care șopteau secretele lor, iar lumina soarelui care îmbrățișa fiecare fir de iarbă, broscuța trăia în armonie cu livada. În comparație cu lumea agitată din afara acestui colț de rai, această livadă era o comoară de liniște și bucurie pentru mica exploratoare.
