2 transcrie în caiet fragmentul corespunzător ultimului tablou Explică ce simte broscuța dar cocostârcul Cocostárcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat in baltă. Pe pi- cioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagână agale. Din cand in când el işi udå pliscul; uneori se opreşte de se uită ispiti- tor in fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea il încântă. Nu simte nicio altă dorință decât să-şi scalde picioarele in unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi. Deodată, se oprește; încordează gâtul şi priveşte. Pe frunza unui nufar o broscuţă se bucură şi ea de frumuseţea şi răcoarea dimine- tii. Când l-a văzut, biata broscuţă a încremenit pe picioruşele de di- napoi; cu ochii mari deschişi cată la cumplitul duşman. In spaima ei il vede uriaş, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-odată balta şi, împreună cu balta, pe ea. Îşi aşteaptă sfârşitul. Cocostârcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e mărinimos. Ş-apoi, i se pare atât de neînsemnată această vietate a bălţii, că, de la ovreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei şi nici n-o mai zăreşte. Ridică piciorul, o păşeşte dispreţuitor şi trece măreţ mai departe. Broscuţei nu-i vine să creadă. Mai stă aşa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză, şi-ntr-un avânt de recunoștinţă, ea, cea dintai, taie tăcerea dimineții: -Oaac! -textul