În secolul al XVII-lea, Biserica Catolică a căutat să-și regăsească credincioșii, și în această încercare, a avut un rol semnificativ barocul. Acest curent cultural și stil artistic a luat naștere la Roma și și-a extins rapid influența în Franța, Italia de nord, Spania și Portugalia.
Barocul a fost omniprezent în diverse forme artistice, precum arhitectură, muzică, dans, pictură și sculptură. Biserica Catolică a adoptat acest stil ca mijloc de a contracara simplitatea și austeritatea manifestate în arhitectura, arta și muzica protestantă. Arta barocă a avut ca scop să provoace uimirea privitorului, prezentându-se cu elemente ce aminteau de grandiozitatea unui decor de operă, caracterizat prin combinații bizare și neprevăzute.
Artiștii barocului au accentuat emoția puternică și au creat monumente de dimensiuni colosale. Ansamblurile arhitecturale erau adesea radiante, pornind de la o clădire centrală sau o piață înconjurată de elemente precum fântâni, obeliscuri sau statui colosale. În Franța, barocul a fost cunoscut sub denumirea de "Grand Clasicism" sau simplu "Clasicism", asociat cu operele construite în timpul domniilor lui Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea.
Barocul s-a dezvoltat în jurul unui nucleu de artiști susținut de Roma papală, printre aceștia remarcându-se nume precum Gian Lorenzo Bernini și Francesco Borromini. Astfel, barocul a devenit o expresie extravagantă, marcată de exagerarea ornamentelor și decorațiilor, contribuind la transformarea peisajului artistic european în secolul al XVII-lea.
