Textul poetic "Pastel", scris de George Topîrceanu, ne transmite un mesaj profund despre frumusețea și trecerea timpului în peisajul natural. Prin intermediul temei sale, autorul ne invită să contemplăm asfintitul de peste munte și să ne lăsăm purtați de magia amurgului.
Două elemente componente ale peisajului sunt prezentate în acest text. Primul este Dunărea, care curge într-o imagine umbrită, îngropându-se în undele tulburi. Al doilea element este un ostrov izolat de lume, care pare asemenea unui castel medieval, cu umbra semilunii căzând până la mal.
Autorul utilizează două figuri de stil relevante pentru mesajul și semnificația textului. Prima figură de stil este personificarea, prin care Dunărea este înfățișată ca și cum ar tremura ca niște coji de portocale. A doua figură de stil este comparația, prin care ostrovul este comparat cu o navă fermecată, ancorată sub munte, visată de valurile Dunării.
În ceea ce privește emoția exprimată în text, putem observa o combinație de admirație și nostalgie. Autorul ne transmite frumusețea și misterul asfintitului, dar și trecerea inexorabilă a timpului, reprezentată de Dunăre și de ostrovul izolat. Această combinație ne provoacă să reflectăm asupra efemerității și frumuseții naturii.
Astfel, "Pastel" ne oferă o călătorie poetică prin peisajul natural, subliniind frumusețea și trecerea timpului într-un mod delicat și profund.
