Răspuns:
Într-o dimineață însorită de iarnă, am decis să fac o plimbare prin pădurea înzăpezită. Cu fiecare pas, crăpătura sub bocanci suna ca un imn liniștitor al naturii adormite. În mijlocul acestui tablou de poveste, am zărit un cățel pierdut, tremurând de frig.
Cu o inimă plină de compasiune, m-am apropiat de el. Avea ochii plini de tristețe și mirosul de umezeală îl înconjura. L-am luat în brațe și am simțit imediat căldura sa mi-a topit sufletul înghețat. Căutând o adăpost, am găsit o casă veche de lemn, acoperită de zăpadă. Am intrat împreună, iar căldura dinăuntru ne-a întâmpinat ca o binecuvântare.
Acolo, am descoperit o carte veche, deschisă la o poveste despre prietenie și sacrificiu. Întâmplarea noastră s-a transformat într-un capitol nou, unde căldura inimilor noastre topise nu doar zăpada de afară, ci și orice teamă și singurătate. Am învățat că iarna aduce nu doar frig și zăpadă, ci și oportunități de a împărtăși căldura umană, iar acea întâlnire cu cățelul pierdut a fost o lecție de viață despre grijă și iubire neașteptată.
