Primăvara este anotimpul renașterii nu doar pentru natură, ci și pentru noi, oamenii. Dovadă stau primele versuri ale poeziei, în care Șt. O. Iosif admiră sosirea ei " Tânăr soare auriu" care bate în fereastră, fiind asemuit veseliei și dragostei de viață.
Totul pare să se trezească la viață: izvoarele saltă gureșe, cintezele cântă în zăvoi
, în timp ce zăpada fuge ca argintul viu. Poetul se simte asemeni naturii reînviate făcând astfel o analogie între anotimpuri pentru a marca trecerea timpului.
Astfel, iarna " sufletului meu" reprezintă de fapt apropierea bătrâneții grele, pe când primăvara reprezintă tinnerețea frumoasă, dezinvoltă și iubită.
Într-adevăr cu toții dorim să fim tineri, frumoși, plini de elan tineresc și nu vrem să îmbătrânim pentru a deveni urâți, deformăți, dar înțelepți!
Poetul aduce prin versurile primelor două strofe un elogiu tinereții reprezentate de primăvară, privind apoi cu melancolie către iarna( bătrânețe, durere, amărăciune).
