Perioada 1100-1200 a fost o etapă crucială în istoria României medievale, marcând un moment de consolidare și dezvoltare a cetăților și mănăstirilor. În această perioadă, multe cetăți și mănăstiri au fost ridicate și au jucat un rol important în apărarea și promovarea valorilor culturale și religioase.
Cetățile din această perioadă au fost construite în principal pentru a oferi protecție împotriva invaziilor și ostilităților venite din exterior. Ele au servit ca puncte strategice de apărare, oferind un refugiu pentru locuitorii din zonă în caz de atac.
Mănăstirile au devenit de asemenea o parte integrală a peisajului religios și cultural al perioadei medievale. Ele au fost înființate de obicei în locuri izolate, în regiuni muntoase sau în pădurile de la marginea satelor. Mănăstirile au fost centre de învățământ, cultură și spiritualitate, jucând un rol crucial în promovarea creștinismului ortodox și în dezvoltarea artei și arhitecturii.
Proiectul "Cetăți și mânăstiri românești din evul mediu (anii 1100-1200)" ar putea explora istoria și evoluția acestor construcții, arhitectura lor, influențele culturale și religioase, dar și rolul lor în contextul social și politic al epocii. Totodată, un astfel de proiect ar putea să se concentreze pe relațiile dintre cetăți și mânăstiri, analizând modul în care aceste două tipuri de construcții au interacționat și au influențat evoluția istorică și culturală a teritoriului românesc în această perioadă.
