Descrie, într-un text de 15-20 de rânduri, impresia produsă de lectura textului. Este util să ai în vedere, între altele, felul în care memorialistul se descrie pe sine, relația dintre tineri, evidenţierea raportului dintre timpul povestirii şi timpul povestit.
->>S-a întâmplat să mai petrec o vacanță în satul Vinerea. Eram găzduit tot de Remus, de astă dată însă nu-l mai meditam. O desăvârşită destindere şi alte ne- prevăzute împrejurări favorizau acum mijirea elanurilor lirice ale primei ado- lescențe. Pusesem de-un timp la o parte acele elanuri, dar mă simțeam străin de mine însumi, când le țineam sub surdină. Aveam presentimentul că stihurile mele viitoare vor fi puțin mai altfel decât cele de până atunci.
Jar La Vinerea aveam să cunosc, în casa unor rude apropiate, o fată, sosită şi ea în sat din altă parte, şi anume din Țara Hațegului. Domnişoara Roma C.- aşa se numea fata, ce aducea cu ea nimbul unei țări - era o făptură cu ochi imenşi, şi ar fi putut să mă privească puțin peste umăr, căci era cu un an mai mare decât mine şi aproape logodită cu un tânăr avocat din urbea ei.
Roma şi-a oprit ochii asupra mea cu o stăruință fixă, iscoditoare, ca să-mi spună, chiar în clipa când ne cunoşteam:,,Ce păr frumos ai! Ţi l-ai ondulat într-adins?" -,,Ah, nu- răspund eu, e din născare aşa, dar dacă voiai să-mi spui ceva plăcut, cum se face că mi-ai descoperit tocmai părul? Sunt dezamăgit!"
pe
Nu trecea înainte de amiază sau după-amiază, fără a mă abate la rudele mele, care, pe de altă parte, erau şi ale ei. Atât eu cât şi ea eram bucuroşi că noi înşine, întâlnindu-ne într-o atmosferă familială, ne eram totuşi prin sânge străini, încât sentimentele puteau să crească în voie. Şi fie că era înainte de amiază, fie că era după-amiază, privirile fetei mă aşteptau, întrebătoare şi intrigate. Aveam impresia că mă cunoştea şi după pas, când intram în curte. Mă lua de mână şi mă trăgea după ea în chiosc, unde stam de vorbă. Uneori ne plimbam prin grădină. Nu scăpa niciun prilej de a-mi spune cât de urât sunt şi cât de mult mă simpa- tizează. Ştia ea foarte bine de ce mă lua de mână ca să mă tragă după ea în chiosc. În asemenea împrejurări scoteam din buzunar câte-o poezie sau câte-o scrisoare pentru ea. Versurile, ea le lua în primire totdeauna, cu un uşor țipăt de bucurie. Ea le citea în familie, iar rudele îi spuneau, etalându-şi comentariile, că băiatul s-a-ndrăgostit de-a binelea. A doua zi Roma mă-ntreba dacă-i adevărat. Eu negam, simulând un calm care o dezarma:
- Nu, draga mea, astea-s închipuiri de-ale lor!

Dar în acelaşi timp îi furişam între degete crâmpeie poetice în devenire, care
îmi dezmințeau cuvintele de adineaori.
Ce bine că nu eşti îndrăgostit de mine... continuă ea, ştii, tu-mi eşti foarte simpatic şi n-aş vrea să suferi... Dragostea e un lucru nesuferit... Eu nu m-as putea îndrăgosti de nimenea, nici chiar de tine, dacă ai fi, să zicem, cu zece ani
mai mare decât mine!...
-
- Bine, dar atunci de ce te-ai logodit? o întreb.
De ce m-am logodit? Pentru că mi-a bătut ceasul! Şi fiindcă logodnicul
îmi tot spune că nu poate trăi fără mine!
Fata mă privea. Scormonea prin sufletul meu ca printr-un troian de petale adunat de vânt cald lângă ea. Ochii ei erau un univers în expansiune. Ar fi voit să cunoască ce se petrecea în mine? Sau poate chiar să-mi ia inima în mână s-o simtă bătând? Nu ştiu, dar era splendidă în acea clipă!
Şi niciun simptom nu prevestea că peste doi ani Roma avea să moară de tu-
berculoză, ita olis
După moartea ei, s-a nimerit ca Lionel, fratele meu, să cunoască pe fostul lo- godnic. Tânărul avocat, încă neconsolat, îi spunea lui Lionel că Roma, în timpul boalei ei, îi vorbea adesea despre mine.
Ciudată simpatie, aceasta, care mai pâlpâia încă atâta timp în urmă în inima unei fete. Îmi apropiu fata în gând așa cum era când mă lua de mână şi pornea în goană spre chiosc. Se bucura când îi spuneam:,,Caraghioşii ăştia ai noştri îşi în- chipuie că sunt îndrăgostit de tine, dar asta nu-i adevărat!". „Nu-i aşa, îmi răs- punse ea, ține-te bine! Să ştii că-mi placi!"