Evaluare I. ANALIZA SURSELOR PRIMARE ,,Geneva, 9 iunie 1934. Domnule Ministru, prin scrisorile ce am schimbat la 9 iunie 1934, relațiunile diplomatice regulate au fost stabilite între ţările noastre. Pentru ca aceste relațiuni să se poată desfășura în chip normal, în înțelesul unei apropieri din ce în ce mai mari şi al unei prietenii reale şi trainice, am onoarea de a confirma intelegerea care urmează: Guvernele ţărilor noastre îşi garantează mutual plinul şi întregul respect al suveranității fiecăruia din statele noastre şi abţinerea de la orice imixtiune, directă sau indirectă, în afacerile interne şi în dezvoltarea fiecăruia dintre ele şi în special de la oricare agitaţiuni, propagandă și oricare fel de intervenţiuni sau de sprijin al acestora." N. Titulescu către M. Litvinov. In: B. Murgescu, Istoria României în texte
•Precizează opinia autorului despre importanţa stabilirii relațiilor între România şi URSS. • Determină o cauză a nesemnării acordurilor între România şi URSS. •În baza informației din sursă şi a cunoştinţelor anterioare, explică importanta pentru România a respectării prevederii îşi garantează mutual plinul şi intregul respect al suveranităţii".
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Istorie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.