Citește fiecare dintre textele de mai jos Textul 1 XXIV Eram într-a opta zi de la pana mea în deşert și ascultasem povestea negustorului bându-mi -Ah! i-am spus micului print, amintirile tale sunt tare frumoase, dar încă nu mi-am repara avionul, nu mai am nimic de băut şi aş fi fericit și eu, dacă aș putea merge încet-încet spre o ultima picătură din provizia de apă. fântână! - Prietena mea, vulpea, îmi spuse el... - Puștiule, nu mai e vorba de vulpe! - De ce? - Pentru că o să murim de sete... Nu-mi pricepu raționamentul şi-mi răspunse: c-am avut o prietenă vulpe... - E bine să ai un prieten, chiar dacă urmează să mori. Cât despre mine, sunt foarte multumit ,,Nu-şi dă seama de pericol, mi-am spus. Nu-i e niciodată foame sau sete. Un pic de soare-i ajunge..." Dar el mă privi şi răspunse gândurilor mele: -Și mie mi-e sete... să căutăm un put... Am făcut un gest de lehamite: e absurd să cauți un puț, la nimereală, în imensitatea deşertului. Cu toate astea, am pornit la drum. După ce-am mers ore întregi în tăcere, s-a lăsat noaptea și stelele au început să strălucească Le zăream ca prin vis, având un pic de febră, din cauza setei. Vorbele micului prinț îmi jucau în memorie. - Deci ți-e sete și ție? l-am întrebat. Dar nu mi-a răspuns la întrebare. Mi-a spus cu simplitate: - Apa poate să fie bună şi pentru inimă... Nu i-am înțeles răspunsul, dar am tăcut... Știam prea bine că nu trebuie să-i pui întrebări. Era obosit. S-a aşezat. M-am așezat lângă el. Și, după o tăcere, mai spuse: - Stelele sunt frumoase datorită unei flori care nu se vede... vas Jui ch pa Am răspuns ,,firește" şi am privit, fără o vorbă, răsfrângerile de nisip sub razele de lună. - Deșertul e frumos, adăugă el. Și era adevărat. Mi-a plăcut întotdeauna deşertul. Te așezi pe o dună. Nu vezi nimic. N-auzi nimic. Şi totuşi ceva iradiază în linişte... - Ce înfrumusețează deșertul, spuse micul prinţ, e că undeva ascunde un put... Am fost surprins să înțeleg deodată această misterioasă iradiere a rtului. Pe când eram copil locuiam într-o casă veche, iar legenda istorisea că-n ea era pitită o comoară. Firește, nimeni n-a putut s-o descopere vreodată, ba poate că nici n-a încercat s-o facă. Dar toată casa era vrăjită de ea. Casa mea ascundea un secret drept în inima ei... - Da, i-am spus micului print, fie că-i vorba de casă, de stele sau de deşert, ceea ce le dà frumusețe e invizibil! Versiune digitală interactivă disponibilă pe.de demonstrat ca este text narativ
​