Citeşte textul. Pinul singuratic Un pin creştea odată la marginea pădurii, alături de frații săi. Pădurea era deasă și plină de mireasmă. Primăvara, adia un vânt hoinar și pădurea cânta... În miezul verii era răcoare și miros de răşină. Călătorii osteniți se opreau şi căutau în ea odihnă. Toamna, pădurea sta neclintită, înfiptă cu rădăcinile-n pământ, deasă ca e o oştire. muri. Iarna, când bătea viscolul, pinii erau ca un zid, şi el se pierdea printre ra- Pinul privea spre munți, admira craiul zilei, soarele, care poleia împrejuri- mile. El a cerut voie bunicului pădurii să urce sus pe creste. Bătrânul, dar și părinții l-au sfătuit cu înțelepciune: Copile, copacul ce-i singur în vârful muntelui se clatină de orice vânt. Nu-i nicăieri mai bine ca în locul în care te-ai născut. N-a ascultat pinul. A rugat-o pe Zâna Pădurii și ea l-a ajutat să ajungă în - vârful muntelui. A venit frigul iernii, cu viscole. Pinul singuratic a simțit că se clatină mai tare ca de obicei, că nu-l mai țin rădăcinile. Deodată, viscolul a răbufnit şi pinul s-a prăbuşit. A alunecat până la poalele pădurii. De ce n-a vrut pinul să asculte de sfatul celor dragi? ervare După Alexandru Mitru​