textul urmator este descrptiv sau nu


B. Cartea cea mai plină de aventuri pe care o citisem nu a fost una de basme sau de Jules Verne,
nici Omul-amfibie, Cei trei mușchetari sau După douăzeci de ani, nici Fausta, Colierul Reginei sau
Cocoșatul, nici Aventurile lui Gordon Pym sau Călătoria lui Magellan, nici Homunculus a lui
Dlavilscikov, nici cartea despre Ulu, capătul lumii sau Expediția Kon-Tiki, nici Lumea tăcerii sau
sumedenia de cărticele din colecția științifico-fantastică, pe care le răsfoisem și le abandonasem
repede, nici cele cu zmei, balauri cu șapte capete și prințese și nici cartea aceea cu poezii despre
flori, cu minunatele ilustrații, din care nu îmi amintesc foarte clar decât că era extraordinar de
lucioasă și parfumată ca o chewing-gum de fructe și pe care o consideram cea mai domnișoară
dintre cărți.
Cea mai ciudată carte pe care o citisem la vârsta când nu reții mare lucru din cărți era una
fără acțiune și fără personaje, dar care îmi stârnise toate simțurile, imaginația […].
Era o veche și pătată carte de bucate, cu desene sofisticate în tuș negru, în care se amestecau
cuvinte necunoscute, cuvinte domestice și sălbatice denumind mirosuri, materii, substanțe, instrumente, animale și plante, culori, consistențe – și în care căutam până la amețeală amănunte