Răspuns:
Într-o dimineață de iarnă, Soarele se trezește cu razele sale reci și zâmbete timide în jurul fulgilor de zăpadă. Vântul suflă cu bucurie, iar fulgii dansează ca niște spirite jucăușe în aerul cristalin.
Copacii își îmbracă ramurile în haine argintii, iar Pământul devine un covor alb și moale, pe care îl străbatem cu pași ușori, ca să nu deranjăm liniștea somnoroasă a naturii. Lacurile înghețate sunt ca oglinzi fermecate, reflectând strălucirea magică a iernii.
În acest tablou de vis, casa de la marginea pădurii pare să fie o bătrână înțeleaptă, cu acoperișul său înclinat în fața greutății zăpezii. Lumina călduroasă din ferestre invită la un călduros adăpost, iar fumul care se înalță din coșuri pare a fi povestea iernii care se scrie în vânt.
Așa că, sub privirile blânde ale lunii, iarna devine o poveste vie, unde fiecare element prinde viață și personalitate, îmbrățișând cu tandrețe peisajul fermecat al acestui anotimp minunat.
Personificările folosite sunt următoarele:
1. Soarele se trezește cu razele sale reci și zâmbete timide în jurul fulgilor de zăpadă.
2. Vântul suflă cu bucurie, iar fulgii dansează ca niște spirite jucăușe în aerul cristalin.
3. Copacii își îmbracă ramurile în haine argintii.
4. Pământul devine un covor alb și moale, pe care îl străbatem cu pași ușori, ca să nu deranjăm liniștea somnoroasă a naturii.
5. Casa de la marginea pădurii pare să fie o bătrână înțeleaptă, cu acoperișul său înclinat în fața greutății zăpezii.
