Citeşte următorul fragment: 1 aprilie 1989 Nu stiu de ce, ni se pare incredibilă ştirea morții lui N. Steinhardt. S-a sfârşit joia trecută, la Baia Mare, în drum spre Bucureşti - unii spun: de inimă rea, din pricina barbariei cu care i s-a cenzurat ultima carte, ce n-a ajuns încă până la noi. El, în schimb, parcă a rămas aici, aşa cum l-am văzut ultima oară, ghemuit pe un taburet şi ascultând Vespro della Beata Vergine" cu lacrimile curgându-i şiroi pe obraz. Dacă nu ar fi melodramatic - deci nedemn de el-, aşa aş vrea acum să-l petrec in moarte, reascultându-l pe Monteverdi. Deși tot atât de uluit ca şi mine, Virgil trebuie să se aşeze imediat la maşina de scris, sa-i compună necrologul ca să-! poată înregistra luni. De aici inainte, fi va putea indeplini şi dorinţa să difuzeze postum, la Povestea vorbei, jurnalul lui de închisoare, din care avem doud versiuni. Prima ii fusese luată de Securitate la o percheziție. Scrisese o a doua. De-abia când o terminase, securiştii fi aduseserá inapoi şi primul text. Nu cred că din vreo iluminare, nefirească pentru astfel de oameni. N-aveau cum să-şi dea seama că e una dintre cele mai originale scrieri asupra experienței carcerale. Presupun că nimbul bunătății lui S. i-a impins spre o concluzie falsă: din mila creştină a autorului, s-au crezut și ei iertați, absolviți, poate şi mai grav, nejudecați. Or, se înşelau: Steinhardt ierta răul făcut lui însuşi, dar nu-şi simțea niciun drept, nici mácar duhovnicesc, sá treacă peste crimele săvârşite impotriva semenilor săi. (50 de puncte) În orice caz, cele două versiuni, cu adnotaţiile lui S.; ce luăm din prima şi ce din a doua, se afla la noi. Pe unde, Virgil va restitui victimelor această mare marturie a suferinţelor indurate şi transfigurate. Monica Lovinescu, Jurnal


5 Prezintă, în 30-50 de cuvinte, în ce fel Securitatea încălca dreptul la exprimare liberă, prin apelu la text. ​