Răspuns:
Într-o urâtă dimineaţă, pe la sfârşitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoţi un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naţionale şi-i zic:— Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginaţie, eşti designat să faci ziarului nostru un important serviciu.— Care, domnule director?— Scoatem de Crăciun un număr „literar, ştiinţific şi artistic". Vara, când ţinem ferestrele deschise, îl cheamă reverendul pe ginere-său din gură: „Ignate, gata!" Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecţiune. Domiciliază împreună, tocma peste drum de redacţia noastră, în curtea bisericii Sf. Ne lipseşte numai cronica specială pentru sărbătoarea naşterii... Ce zici?— Cu plăcere...— Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineaţă... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos şi nu ciuruit de greşeli...— Binenţeles; ...dar...— Dar ce?...— ...Ia priviţi afară, ce vreme!În adevăr, e un vifor strajnic.— Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră?— Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — s-a sculat de dimineaţă.Părintele este socrul confratelui. Ion. De pe prispa caselor se vede drept în redacţia noastră, şi viceversa, fireşte.
