● Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să prezinţi consecinţele încălcării
unei interdicţii părinteşti, valorificând atât textul ,,Voinicul cel fără de tată", cules de Petre
Ispirescu, cât şi cunoştinţele şi experienţele tale.
În compunerea ta trebuie:
- să prezinți lumea descrisă în text;
-să selectezi două secvenţe din text care evidenţiază consecinţele încălcării unei interdicţii părinteşti,
explicând semnificațiile acestora;
-să evidenţiezi rolul elementelor textului narativ în conturarea ideiii centrale a textului;
- să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
A fost un impărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzeau ca lumina ochilor lor. Ea n-avea
voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici
cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o
zi uitându-se la el, o văzu şi el şi, tintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse
ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise:
-Ci că fugi şi d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâieşti şi te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză.
Nu trecu mult şi fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără ştirea lui Dumnezeu.
Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se întâmple una ca asta, fără să
ştie fata de bărbat. Frica ce le cuprinsese pe amândouă era de nepovestit.
Că ce o să zică tată-tău acum când va afla, se văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va
întreba?
- Cum o să mă înfăţişez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise şi fata, când numai unul
Dumnezeu ştie cât sunt de nevinovată?
Şi în adevăr că tată-său era un om aspru. Nu le-ar fi iertat o dată cu capul.
Se duseră, deci, şi povestiră împărătesei toată întâmplarea, şi se rugară de dânsa, ca să intre ea la îm-
păratul cu mijlocire de iertare.
Când auzi împărăteasa de cele ce se întâmplase, se luă cu mâinile de păr. Ea zicea că este peste poate
ca să rămâie cineva însărcinată din vedere. Vezi că ea ştia cum merg lucrurile în lume. Și la o minune
ca aceasta nici că se aştepta.
Lucrurile nu puteau rămânea mult timp acoperite. Împărăteasa, de silă, de milă, fu nevoită a spune
împăratului toată şiretenia.
Când auzi împăratul de astă năpastă, se făcu foc de mânie. Răcnea ca un leu:
omoare.
Cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrânețelor mele? Cu moarte să se
În furci să-l atârne. Praf şi pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binişorul
şi-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale şi ale dădacei. El ştia că
astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-
sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, şi lângă ea cinci pâini şi un urcioraş cu
apă, şi îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe
apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoaţă la liman bun, ca unul ce cunoaște
nevinovăţia ei, și ca pe una ce nu se știa la sufletul ei cu nici o prihană.
Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, și făcu un
dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului,
decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită.