Scrie un text de minimum 150 de cuvinte în care să prezinți mesajul sau o semnificația fragmentului următor ( !CU INTRODUCERE, CUPRINS ȘI ÎNCHEIERE) :

Rămas bun plimbărilor de pe calea Rivoli! A sosit vesela prietenă a copilor, a sosit zăpada!
De ieri a început să cadă deasă, în fulgi mari și albi, ca florile de cireş. Ce veseli eram dimineața la școală, când o vedeam cum se lipea de geamuri si se gravadea pe pervazurile ferestrelor! Chiar profesgeul se uita bucuros la ea şi işi fisca mâinile. Toți ne înveselim gândindu-ne ce de bulgări o să facem şi cum o să ne batem cu ei. Ce-o să ne mai dăm pe gheață și ce dulce o să ni se pară, după aceea,
căldura de acasă! Numai lui Stardi nu-i păsa; stătea cu coatele pe bancă și cu fruntea între mâini, ascultând ca de obicei explicația profesorului.
Ce frumuseţe! Ce veseli eram la ieșirea din școală! Toți dădurăm năvală pe uliţă, strigând, băgându-ne picioarele unde era zăpada mai mare și sumeţându-ne mânecile, ca să facem bulgări și să-i azvârlim unul într-altul.
Umbrelele părinţilor care așteptau pe afară se făcuseră albe. Ghiozdanele noastre se înălbiră într-o clipă. Toți eram nebuni de bucurie; vesel era însuşi Precossi, fiul lăcătușului, băiatul acela palid, serios și trist; Robetti, băiețelul care scăpase pe un copil de sub roata omnibuzului, sărea și el sărăcuţul, cum putea cu cârjele la subțioară; Calabrezul, fiindcă nu mai văzuse zăpadă în viaţa lui, făcuse un bulgăre și muşcă din el ca dintr-o piersică. Crossi, băiatul precupeţei, îşi umpluse ghiozdanul.
Zidăraşul ne făcu să ne prăpădim de râs. Tatăl meu îl pofti să vină a doua zi pe la noi; în minutul acela era cu gura plină de zăpadă şi necutezând nici s-o scuipe, nici s-o înghită, stătea îndopat cu ea și se uita la noi zăpăcit, fără ca să poată spune un cuvânt.
Chiar profesoarele râdeau și glumeau, când ieşeau din şcoală; până și biata
doamnă Delcati alerga prin zăpadă tușind și acoperindu-şi faţa cu vălul ei cel verde.
Sute de fete de la școala vecină făceau gălăgie şi alergau sprintene pe aşternutul alb. Profesorii, pedelii, ba chiar și gardistul strigau: Acasă băieți! Acasă! și înghiţeau fulgii de zăpadă, care le încărunțeau mustățile și barba. Cu toate acestea se înveseleau
şi ei de bucuria gălăgioasă a copiilor la vederea iernii. Vă înveseliți că vine iarna!... Dar, ia, gândindu-vă că sunt copii care n-au nici haine, nici încălțăminte, nici foc; că sunt mii de băieți, care se coboară de la colibele lor, din colinele singuratice pe o cărare lungă și obositoare cu o bucată de lemn în mâinile lor degerate ca să încălzească școala; că sunt sute de şcoli nemeţite în zăpadă, goale și întunecoase ca niște peșteri, unde copiii sunt înecați de fum sau tremură de frig şi se uită cu groază la fulgii cei albi, care cad nepăsători, grămădindu-se neîncetat pe colibele lor depărtate, ameninţându-le cu troiene.