Răspuns:
Explicație:
Eu m-am sculat cu noaptea-n cap. Am intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niste lujere, trupul meu se leagănă agale. Din când în când îmi ud pliscul; uneori mă opresc de mă uit ispititor în fundul apei, ca și cum aș fi dat peste ceva ce căutam de mult. E răcoare și răcoarea mă încântă. Nu simt nicio altă dorință decât să-mi scald picioarele în unda rece, care-mi trimite fiori până sub aripi.
Deodată mă opresc; îmi încordez gâtul și privesc. Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucura și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când m-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși cată la mine. In spaima ei, mă vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să sorb dintr-o dată balta și, împreună cu balta, pe ea. Iși așteptă sfârșitul.
Eu o văd și înțeleg. Dar dimineața sunt mărinimos. S-apoi, mi se pare atât de neînsemnată această vietate a bălții, că, de la o vreme, parcă o pierd din ochi în fundul apei și nici n-o mai zăresc. Ridic piciorul, o pășesc disprețuitor și trec măreț mai departe.
Broscuței nu-i vine să creadă. Mai stă așa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză, și-ntr-un avânt de recunostință, ea, cea dintâi, taie tăcerea dimineții:
- Oaac!
