Răspuns :
Explicație:
Cele mai vechi forme de locuire sunt:pesterile,grotele,colibele,cetatile,castelele,templele si pietele.
Sper că te-am ajutat!Coroana?
Răspuns:
Subcarpatii dintre Motru si Bistrita Valcii - Studiul asezarilor umane
Primele forme de locuire permanenta
Cea mai veche forma de locuire permanenta o reprezinta bordeiul care are o forma mai putin grupata. Aceasta forma de locuire apare inca din neolitic putand fi considerata cea mai convingatoare forma de adaptare la mediu a unei populatii sedentare. Bordeiul era o locuinta semiingropata; desimea lor era influentata de lipsa padurii din zona de campie (stepa) a Olteniei. Bordeiele au dominat pana la inceputul secolului nostru in sudul Olteniei. Astazi ele apar in aceasta zona, dar ca locuinte temporare pe timpul verii in zona legumicola de pe Valea Oltului.
Argeaua o alta forma de locuire reprezinta o cladire anexa a bordeiului (rezervata pentru tesut vara sau pentru adapostul stupilor iarna).
Bordeiul a fost locuinta stabila a zonei de campie din Oltenia si chiar a Olteniei subcarpatice acoperita cu paduri, in timp ce argeaua avea sa capete atat ca folosinta cat si ca inteles numele de locuinta temporara. Din aceasta cauza termenul de argea avea sa dispara fiind inlocuita de alti termeni de regula straini: coliba, odaie, conac etc.
Patrunderea in vorbirea termenilor noi - de diferite origini - se explica prin faptul ca populatia a adoptat forme noi de constructii la suprafata cu functii de locuinte sezoniere ori periodice, care le-au inlocuit pe cele vechi facute in pamant, iar odata cu aceasta a imprumutat si cuvintele care le desemnau.
Casa sau forma ei mai saracaciaosa si mai veche, coliba, reprezinta asezarea permanenta intalnita astazi in satele din Oltenia. Ea se deosebeste de bordei si argea prin faptul ca este construita la suprafata, pe cand celelalte erau construite in pamant.
Primele case construite in regiunea Oltenia erau facute din chirpici; acest tip de case se mai intalnesc inca pe unele locuri, totusi cele mai multe case din chirpici servesc ca adapost pentru animale. Casele de chirpici erau invelite cu stuf si paie pentru a tine de cald in anotimpul rece.
Mai tarziu casele au fost construite din lemn si piatra, iar in secolul nostru si mai ales dupa al doilea razboi mondial casele au inceput sa fie construite din caramida, avand acoperisul din tigla sau tabla.
Desi termenul de "casa", precum si elementele componente (perete, fereastra, usa, treapta, acoperis, cheie, poarta, curte) sunt cuvinte latine, unele informatii date de Columna lui Traian ne arata ca dacii aveau aceasta forma de locuina si deci termenul de "casa" si cele aferente ei erau in posesia lor.
Un loc aparte intre locuintele din Oltenia il reprezinta cula si gospodaria cu ocol intarit; cula reprezinta o casa intarita in forma de cetate, iar numele acesta provine din limba turca unde cula sau cale inseamna cetate sau intaritura (Ada kale = insula cetate). Sunt intalnite mai ales in partea de nord a Olteniei (Glogova - Gorj, Maldaresti - Valcea) si au fost construite in principal de boieri. Cladirea este inconjurata de zid si are doua sau trei niveluri, la primul nivel aflandu-se pivnita sau camera de depozite. In peretii acestui nivel se afla crinelurile prin care se aparau cu ajutorul armelor de foc in cazul in care atacatorii ar fi reusit sa treaca peste zidurile inconjuratoare. Scarile sunt interioare, iar nivelul de sus al cladirii era locuit. Asemenea tip de casa era frecvent intalnit pe Valea Jiului.
Pe langa locuintele cu caracter permanent au aparut si o serie de cladiri folosite sezonier sau temporar. Aceste constructii folosite sezonier au aparut ca urmare a multiplelor activitati desfasurate de om in vederea imbunatatirii traiului sau.
Odaile s-au impus ca locuinta dupa secolul al X-lea. Acestea erau construite in micile poieni din padure, fiind folosite in perioada cand se coseste fanul. Odaia era o locuinta cu o singura incapere, iar imprejurul ei un tarc in care se adaposteau oile. Asemenea locuinte se mai intalnesc in partea de nord a Olteniei, in Subcarpatii Olteniei.
Tarla, o alta constructie cu caracter sezonier, era folosita de ciobani pe perioada pasunatului. Definita ca fiind "un loc neimprejmuit si acoperit unde se odihnesc vitele sau oile in timpul pasunatului". Termenul de tarla se mai gaseste si in limba sirbo-croata sub numele de tarlo ceea ce pare sa indice ocupatia de milenii a locuitorilor din zona Dunarii. Tarla era folosita calendaristic in perioada cuprinsa intre Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru cand oierii isi retrageau turmele la iernat.
Asezarea rurala, termen tradus din expresia franceza habitat rural care insemna spatiul locuit unde se odihnesc locuitorii rurali, locul unde isi au gospodaria, isi adapostesc uneltele si vitele, isi depoziteaza o mare parte din produse. Raportat la spatiul Carpato-Dunareano-Pontic acest loc cu depozitare a produselor, gospodaria si uneltele trebuincioase taranului poarta numele de vatra satului. .
Dar pentru omul care trudeste pamantul, satul nu reprezinta doar vatra, care in general pe langa functia de odihna aici se mai desfasoara si munca de prelucrare si depozitare a productiei agricole: desfacutul porumbului, batutul fasolei, recoltarea si selectarea fructelor, a legumelor, a vitei-de vie, cositul fanului, precum si o serie de activitati neagricole cum ar fi mestesugurile.
Ion Conea afirma ca definitia de sat vine de la "satum", care inseamna locul unde se cultiva ceva. Satul la inceput a fost denumit teritoriul rural, adica mosia (termen popular). Cuvantul mosie insemna la inceput pamantul stapanit si lucrat de un mos sau stramos intemeietor al satului. Cu timpul sensul cuvantului s-a schimbat si a fost confundat cu cel de mosier - stapan de pamanturi.
Satul intr-o definitie cat mai simpla reprezinta teritoriul rural, campul pe care se desfasoara munca taranilor.
Teritoriul rural cuprinde doua notiuni de baza:
- vatra satului (gospodaria si anexele populatiei);
- mosia satului (teritoriul din afara vetrei satului);
A treia componenta a satului o reprezinta populatia rurala, cea care influenteaza hotarator evolutia ascendenta sau descendenta a unei asezari.
Hotarele dintre sate reprezinta o alta componenta importanta a unei asezari. De obicei ele au aceeasi vechime ca satul caruia ii apartin, in masura in care aceste hotare despart sate atestate de documente inca din secolul al XIV-lea si al XV-lea si in cazul in care avem de-aface cu asezari care au crescut pe loc fara sa roiasca. Aceste hotare sunt probabil anterioare infiintarii satului. Hotarele dintre asezari au fost intr-o permanenta miscare in perioada cuprinsa intre secolele XIV - XV.
Cauzele care au contribuit la aceasta fluctuatie au fost in principal aceleasi cu cele ale infiintarii de noi sate:
- roirea localitatilor;
- diferitele danii (manastiresti, boieresti);
- scutirile de diferite taxe (slobozii).
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Geografie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.