👤

REZUMAȚI ÎN 100 DE CUVINTE VĂ ROGG
În cele trei zile, cât am stat la Odobești, am fost ca și bolnav, cu toate că păream
uneori de o veselie excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă. Sunt cazuri când experții, într-un tablou vechi, după felurite spălături, descoperă sub un peisaj banal, o madonă de vreun mare pictor al Renasterii. Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum, treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj și un cap străin și vulgar. Ei doi, oricum se formau grupurile, erau nedespărtiți. Dealtfel, erau și cei care își impuneau, cu autoritate parcă acceptată de toți, inițiativele. Vizite în împrejurimi, plimbări, sporturi și jocuri în vie. Ba, de multe ori, dispăreau singuri și se făceau așteptați. Au venit la masă după ce toată lumea se așezase. Se știa că numai pe ei îi așteptam, deci situația mea era dintre cele mai ridicule, căci întârzierea lor, deși nu era poate din pricina că se găseau amândoi ascunși în vreo cameră, se preta totuși la cele mai dezagreabile sugestii. Îi rezervasem locul din dreapta mea, dar m-a deprimat că nimeni n-a ocupat locul care trebuia să fie în dreapta ei... Era un fel de oficializare a situației, care îmi înnegrea sufletul. Mă întrebăm dacă ea nu-și da seama de aceasta realitate, dacă nu simte piedestalul de ridicul pe care mă suia. Când au venit (ea foarte afectată și surâzătoare), priviți cu capetele întoarse de către toată lumea, a ținut să mă mângâie pe obraji. Nu stiu dacă a făcut-o numai pentru ca se știa vinovată, sau dacă logica ei nu a vrut cumva să creeze și un soi de echilibru cu mângâierile pe care le distribuise. Masa însăși a fost un nou prilej de chinuri. A luat, bineînțeles, iar din farfuria lui, i-a turnat din paharul ei, când el a cerut servitorului să-i dea vin. Încercam să înnod convorbiri cu o vecină destul de frumoasă din stânga mea. Aș fi izbutit poate să creez un fel de vitrina de amor propriu pentru salvarea situației, dar mi-era totul indiferent, căci eu știam că aici nu e vorba de o preferință sau de un joc de o clipă, ci de toată dragostea mea, de un trecut cald și luminos de doi ani, de o desfigurare iremediabilă. Eram deci trist, cu toată truda de a surâde. Orchestra, angajată de gazda noastră pentru tot timpul cât vom sta acolo, a cântat un vals-boston, din cele scrise pentru cerințele modei și clipei, dar cu adevărat frumos. Nevasta-mea și el l-au cerut de repetate ori, iar eu, care aveam, de asemeni, cu ea romanța noastră preferată, am bănuit că îl vor repeta, pentru că le place (pentru ca e asociat cu o placere intensă a lor) și că îl vor face un fel de "memento"al acestei iubiri în viitor. Un cântec din acela pe care, chiar când dragostea s-a sfârșit, amanții nu-l pot asculta fără să simtă că pojghița de pe cicatricea sufletului se rupe încet


Răspuns :

Răspuns:

Explicație:

REZUMAȚI ÎN 100 DE CUVINTE

  Doi soți au stat in Odobești. Pe perioada șederii lor acolo, soțul nu s-a simțit deloc bine psihic. A descoperit uimit că soția lui nu era așa cum o crezuse, era practic o necunoscută. Nevasta lui era mereu cu un bărbat, indiferent de activitatea făcută. Au venit la masă tarziu, deși numai ei lipseau. Soția a mâncat din farfuria bărbatului, i-a turnat acestuia din paharul său de vin. Au dansat de nenumărate ori pe o melodie, care parcă era melodia lor de suflet. Soțul este trist și indurerat că după o dragoste de doi ani, soția se poartă așa urat.