O singură dată am avut sentimentul iluzoriu că stabilesc, în fine, un cap de pod cu ținutul îndepărtat: era privind bărcile care treceau pe dedesubt. Mirosul m-a luat prin surprindere și a făcut iarăși ca totul să explo- deze. Înainte să mă-ntorc și să surprind un cârd de fete trecând pe role peste pod, am crezut că, în fine, o imagine! Mi-am reevocat-o în memorie și am crezut că voi fi sfâșiat de nostalgie: era o vitrină cu bomboane TEXTUL 1 de ciocolată învelite-n foiță de staniol, foițe roșii sclipitoare, vernil şi intens violete, cu modele de steluţe și mici dreptunghiuri, era o femeie în fața vitrinei (purta o haină de culoare roz) și mai era ceva, lucrul cel mai enigmatic, o umbră, o mare umbră căzând peste vitrină. Totul ținea cât o clipire din ochi, totul se-ntindea parcă în cele mai senzitive zone ale memoriei mele. Nu era o imagine, era ceva viu, era o clipă trăită de mine cândva și pătrunsă miraculos în realitate... Oricât m-am străduit, n-am putut găsi în memoria mea o localizare a acelei fulgurante viziuni. Fusese poate, mă gândeam, dintr-un vis.[...] Mama era gigantică pe lângă mine. Aveam poate trei ani, poate nici atât. Tramvaiul cu care mergeam spre locuința mătușii se clătina pe şine. Spinarea vatmanului, în cămașa asudată, părea o pânză umflată de corabie. Am coborât la Rond, pe macadamul din jurul statuii. Statuia din centrul pieței înconjurate de clădiri bizare, pline de gorgone și de atlași de ipsos, era de-a dreptul colosală și-și lăsa umbra ca de gnomon* peste vitrina cofetăriei. Ne-am îndreptat către ușa ei cu clopoțel. În vitrină erau bomboane de ciocolată înfășurate în poleieli colorate. Mama a intrat, „doar pentru o clipă”, lăsându-mă s-o aștept afară. uşa Norii se sfâșiau de creștetul încoifat al statuii. Tramvaiul nostru trecuse și piața era goală, doar șina sclipea de-a lungul ei. Între fatadele străine se lăsase liniștea desăvârșită. Și mama nu mai ieșea din cofetărie. Mă pier- dusem de ea, aveam să rămân mereu acolo, în piața cu statuie uriașă. Am început să țip din răsputeri, ghemuit pe vine, când s-a deschis şi am zărit o mânecă roz și am știut că e mama. Un val de iubire, cum n-aveam să mai simt vreodată, m-a copleșit. Mama, cârlionții ei castanii, fața ei subțire, gâtul ei, brațele ei! M-am încleştat de șoldurile ei râzând printre lacrimi, când am simțit aroma. Parfumul dulce, ușor mentolat, pe care n-aveam să-l mai uit niciodată. În mâna mamei era o pungă de hârtie cu margini zimțate. „Uite ce ți-am cumpărat!" În pungă erau bomboane roz, discoidale**, foarte ușoare, din zahăr expandat. ,,Le zice cerceluși”, mai zise mama. Ele miroseau așa, ele umpleau piața de parfum, încât statuia abia se mai zărea ca prin ceață. Și acolo, în vis, mintea mi-a explodat din nou și-am început să plâng de fericire sau de nefericire până când prietena mea m-a trezit, mirată, și mi-a șters lacrimile. (Mircea Cărtărescu, Cerceluşi)
poate sa ma ajute cineva cu un rezumat la acest text?​