În miezul iernii, pământul se îmbracă într-o manta albă, strălucitoare precum cristalele, iar copacii își îngenunchează ramurile sub povara zăpezii, ca niște vechi înțelepți în adânca contemplare. Lumina argintie a lunii îmbrățișează fiecare fulg în dansul său tandru, iar vântul șoptește povești înghețate prin tăcerea nopții. Este o simfonie a liniștii, în care natura devine un tablou desprins din visul unui artist cosmic.
