Răspuns:
Peisajul muntos înzăpezit mă întâmpină cu o tăcere solemnă, în care albul strălucitor al zăpezii acoperă pantele ca o mantie magică. În lumina palidă a soarelui de iarnă, vârfurile munților par sculptate fin în cristale de gheață. O adiere rece îmbrățișează fiecare copac, transformându-l într-o operă de artă de un alb ireal.
În mijlocul acestei liniști desăvârșite, aud zgomotul încet al fulgilor care cad, o simfonie lină și gingașă a naturii. Cu fiecare pas, zăpada sub bocanci cântă un acompaniament molcom, subliniind frumusețea întregului peisaj. În acest moment magic, cuvintele par a fi doar umbre ale tăcerii care domnește.
Pe o pantă abruptă, câțiva schiori curajoși coboară într-un dans agil, lăsând în urmă urme adânci în nămeți. Ei adaugă o notă de dinamică în această panoramă statică, iar strigătul lor de bucurie devine un predicat verbal exprimat prin interjecție, spărgând liniștea muntoasă.
Printre stânci, un vultur cu penaj alb survolează cerul senin, adăugând o doză de măreție tabloului. O privire mai atentă dezvăluie, la baza stâncilor, o familie de iepuri albi, un nume predicativ exprimat prin numeral, care se joacă veseli în zăpadă.
În lumina palidă a asfințitului, munții devin o catedrală de gheață, iar strălucirea lor este ca o binecuvântare tăcută. Acest peisaj muntos iarna se desfășoară ca un poem vizual, în care fiecare element – de la fulgii de zăpadă la schiorii zglobii – contribuie la o simfonie de frumusețe înălțătoare.
