Rezumatul textului rog multtt
TEXTUL 1 Monitorul clasei - băiatul vechilului* boieresc - Ştefănescu Ștefan, cu care Doinaru împarte premiul cel mare în fiecare an, se ține ca de obicei răzleţ și de iureşul cumplit din largul curții, și de răzleţii de sub vişin. Cu hăinuţele lui negre, el pândește ca un pui de corb acolo, pe banca aceea șubredă, aruncată în umbra bucătăriei, mic şi neînduplecat tiran, necontenit cu creionul şi cu hârtioara lângă el (teribilul raport", la cetitul căruia vergile domnului cad cu nemiluita la palmă sau pe șezutul delincvenților mititei). De ieri, în mintea lui e necontenit prezentă figura posomorâtă a vechilului, pătrunzând cu călcătură rară și apăsată pragul odăii... - - Hm... Mi se pare mie... păcătosu' ăsta de dascăl a băgat în capu' boierului că loaza aia a tinichigiului e mai tare ca tine la arimetică. Bagă de samă să nu mă faci mâne de râs... S Apoi, plimbându-se cu pașii lui largi şi grei între patul cu macat galben, cusut cu paseri colorate de arnici, și vechiul scrin lăcuit, mormăind ca pentru sine: - He, afurisită cutră... Parcă-l aud mironosindu-se (imitând un glas străin şi pitigăiat): „Nu m-amestec eu între copii, nene administratorule... fiecare cu învăţătura lui..." (Revenind la vocea proprie.) Las', că te potrivesc eu la bănicior, boier Mladinescule... Drept răspuns (şi scena asta familiară, care nu-i mai iese din minte și-i dă încredere și curaj înzecit, Ștefănescu Ștefan o retrăieşte întreagă în amănunt) se vede întinzând Cetirea tatălui său: Deschide-o unde vrei [...] - Zi la Tudor Vladimirescu [...] Băiatul se repede fără nici cea mai mică şovăire: ,,Pe lângă turcii care ne împilau țara și ne jefuiau cu biruri grele, de la o vreme căzuseră şi grecii pe biata moşie. Ajutați de domnii fanarioti"... - Părintele urmărea uimit rândurile rostite rar şi semeț, și la fiecare frază nouă obrajii i se înroșeau de fericire. - la vină-ncoa', Lină, să auzi cum ştie băiatul nostru... Ba l-am auzit şi eu, mânca-l-ar mama de flăcău... - Domnu' a intrat singur. Le face semn să se aşeze. N-are de gând să rămână; stă în uşă şi ochii îi fug necontenit înapoi, în sală, spre intrarea principală. El vesteşte pe băieţi că va veni, ca de obicei, la ultimul examen şi boierul şi-i îndeamnă să răspundă cu curaj şi vrednicie; le aminteşte, în sfârşit, că, mai în fiecare an, pe băiatul care răspunde mai bine la examen, boierul îl trimete pe socoteala lui la şcoli, mai departe. Toţi ochii, chiar şi ai domnului, alunecă spre figura, care s-a roşit toată, a lui Doinaru; el pleacă în pământ ochii mari de fată. Ştefănescu Ştefan strânge buzele.​