Poate să vi se pară ciudat, puteți să nu mă credeți, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un
om, îl privesc cu atenție și încerc să-mi imaginez felul cum plouă în jurul lui. Există o intuiție care nu mă
înşeală niciodată şi care îmi sugerează mai exact decât cele mai exacte probe ceea ce vreau să ştiu. Sunt
oameni în jurul cărora ploaia cade copilăroasă, cu clăbuci şi zarvă nestăpânită, făcând să crească
ciupercile şi să scoată coarne boureşti melcii; sunt alții în jurul cărora ploaia se desenează discret ca o fină
haşură, ca un voal subțire care foşneşte mătăsos şi face streşinile să cânte abia auzit: pe unii îi învăluie ca o
rețea invulnerabilă, ca nişte implacabile riduri ale văzduhului, fără zgomot şi fără sfârşit; pe alții îi
împodobeşte cu serpentinele ei colorate, încurcându-i în liniile lungi, pline de haz; unora le atinge obrazul și
li-l face mai frumos, li se agață pe gene şi străluceşte în picuri instabili; altora li se scurge prin păr și pe
gât, murdărindu-i, făcându-i să tremure şi să-şi strângă în jurul gâtului bietul fular, înjosindu-i, urâțindu-i.
N-aş putea să explic de ce, poate că totul se datoreşte marii sensibilități a ploii, capacității ei de a se adapta
şi de a reacționa prompt, dar nimic nu caracterizează mai bine un om decât felul în care ştie să facă ploaia
să plouă.

Vreau un atribut verbal din text
Va rog