Răspuns:
Salut! Voi incerca sa te ajut si sper sa fie si bine!
Se stie ca din cele mai vechi timpuri, omul a aspirat din totdeauna spre mai mult , spre o lume fantastica in care totul este posibil , spre insusiri si trasaturi peste cele obisnuite , adica fabuloase.
Fantasticul este ceva ireal, iluzoriu, imaginar , care nu exista in realitate, o fictiune intr-un cadru realiast cu fapte inexplicabile.
In opinia mea, fragmentul redat din "Poveste fara sfarsit" a lui Michael End si publicat in 1979 ne prezinta o lume fantastica cu personaje fabuloase, intr-un cadru ireal, dar realist, avand o modalitate originala de prezentare.
In primul rand motivul sfinxului ( de fapt a celor doi sfincsi) sau motivul oedipian nu este o noutate in literatura, dar autorul aici reda cu originalitate modalitatea prin care Atreiu, ca personaj, trece printr-un adevarat ritual al testarii curajului, prin amplificarea fricii, la nivel organic pot spune. Alaturi de Atreiu, tu, ca cititor traiesti aceleasi frici, temeri, asteptand cu fiecare cuvant citit sa "vezi" ce se intampla - reuseste sau nu sa treaca de POarta fara a fi impietrit?
In al doilea rand arta scriitorului de a creea psihologic vorbind stari emotionale in prezentarea atat a personajului, cat si a lumii fantastice, Ingreunarea pasilor, senzatia de "mers de plumb", spaima impietririi sunt cateva stari emotionale care nu dor iti trezesc curiozitatea ca si cititor, dar iti creeaza imagini vizuale fantastice.
In concluzie pot afirma ca fantasticul din fragmentul propus intretine tensiunea epica, iar modalitatea originala a scriitorului - ambiguitatea explicatiei din final ( poti intelege ca Atreiu a depasit Poarta), disparitia timpului si spatiului te transpune in Fantazia, lumea ireala a Povestii fara sfarsit.
Explicație:
