am început sa Subiectul I Citeşte următorul fragment: cititul către nimic. Mai întâi a fost, pentru mine, plăcerea cititului, apoi obiceiul cititului, în fine, monomania cititului. Dar toate De fapt, pe mine nu m-au format cărțile, ci lectura. Există o lume a lecturii, în absența căreia cărțile nu inseamna pătrund filosofia sa, care este lectura. În lumea lecturii nu mai citeşti cărți, ci trăieşti sub enorma lor boltă, construita acestea sunt trepte inferioare ale actului de a citi. Abia când cititul a devenit pentru mine adicţie, catedrală e mai mult decât pietrele din care e făcută. Depăşind ortog în vede Subie Prezin modu din cărți, dar depăşindu-le, aşa cum lectură, se poate spune că faci pasul de la zidar la arhitect. [...] broderie în lemn aurit. [...] boltit al testei. să ne satisfacem viciul aventurii [...], ca să nu ne plictisim în metrou. [...] Citind genuin, cum o fac copiii, adolescenții şi majoritatea adulților, eşti asemenea unui turist care, fără niciun ghid, intră într-o biserică barocă. Admiră - sau i se pare că admiră - ici un detaliu de sculptură în porfir, coloo Mai întâi e cititul. [...] Copilul citește ca să-şi modeleze narațiunile proprii, ca nişte statui viu colorate sub osul Mai târziu citim ca să ne-mbogățim cunoștințele despre lume, ca să ne odihnim după lungile ore de serviciu, ca Dar vine clipa când, după tone de cărți înfulecate cu o poftă pantagruelică, ai revelația că nu mai citești reînalță, se reașază și capătă-ntre ele vaste goluri, până ce grămada devine edificiu. Căci, dacă cititul e arta plinului, la-ntâmplare. E clipa când cititul ți se interiorizează, devine una cu mintea şi cu trupul tău și când, treptat, cărțile se a materialelor brute de construcție, lectura trăiește din goluri: volume, bolți, spații vide arcuite deasupra podelei, pătrunde. La fel, toate cărțile lumii, reordonate şi ierarhizate de sistemul lecturii, formează-ntre ele o uriașă cutie de între pereții susținuți de contraforți uriaşi. O vioară plină nu poate scoate sunete și într-o catedrală plină n-ai putea Treptat începi să-ți dai seama că nu mai citești la întâmplare. Deodată, ceva în carnea delicată a unei cărţi te-a frapat. Prima dată înțelegi că nu în carte, ci în tine s-a întâmplat ceva straniu. Ca să retrăiești ce-ai trăit atunci, acel déjà-vu care este semnul adevăratei înțelegeri, recitești cartea, apoi citești tot ce găsești de autorul ei. Treptat, ajungi la scriitori înrudiţți spiritual cu primul. Nu mai citești cărți, ci grupuri de cărți, apoi grupuri de grupuri de cărți, ca când, citind, ai ridica în interiorul minții tale edificiul lecturii înseși. Între cărți diferite înveți să arunci punți și arcuri și când construcția e gata, deja ea este chiar craniul tău, pe fața interioară a căruia, cu litere minuscule ca ale celor ce scriu Biblia pe un timbru, este transcrisă toată literatura. Abia când nu mai citești cărți, ci citești însăși lectura, îți dai seama că lectura ești tu însuți și că n-ai aflat nimic dintr-o carte care să nu fi fost în tine de la bun început. rezonanță. [...] Prin urmare, pentru mine Dostoievski, Gongora, Rabelais, Swift, Joyce, Kafka și toți ceilalți scriitori care-au fost şi vor mai fi sunt nenumărate personaje ale frescei alegorice întinse pe toți pereții interiori ai edificiului lecturii, și pe care n-o poți contempla decât fiind înăuntru, în centrul ei, și citind așa cum trăiești. Mircea Cărtărescu, Edificiul lecturii Pro A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.



2. Menţionează patru scriitori la care face referire Mircea Cărtărescu, utilizând informațiile din textul dat. ​